Ucraina – o gaură neagră a lumii de azi

O furcă necioplită...

Câteva gânduri scurte la rece, după două nopţi petrecute în autocar şi umilinţe vamale, pentru a ajunge să simţim căldura sufletească a unor români înstrăinaţi:

Am trăit la acest sfârşit de săptămână mai bine de 24 ore în groapa neagră a istoriei. Am vrut să fac o deplasare în spaţiu, dar pe nesimţite am fost furat de o gaură neagră în timp. Vreţi şi voi să simţiţi cum este ? Nimic mai simplu: nu vă trebuie decât un paşaport valabil, pe care să scrie “cetăţean român”. Adică lepră. Asta pentru un sistem statal vecin, care se doreşte european şi civilizat.
Da, este vorba despre tânărul stat aflat azi între România şi Rusia, care nu se mai maturizează deloc. Într-o epocă a circulaţiei informaţiei, a libertăţii de exprimare, a tehnologiilor şi a globalizării, putem totuşi merge la graniţa UE, la nici doi paşi de Bucureşti, să aflăm pe pielea noastră, pe viu, cum erau trataţi părinţii şi bunicii noştri pe vremea cortinei de fier. Nu vă faceţi probleme: de murit nu moare nimeni. Dar putem afla ce e umilinţa, ce înseamnă cu adevărat ideile impuse cu pumnul, sau cum arată pe dinăuntru primitivismul. După ce am trăit ieri (şi nu e nimic, pe lângă ce au păţit alţii sau ce pătimesc în cotidian cetăţenii simpli şi cu bun simţ ai acelui stat), vă pot spune cu mâna pe inimă că grobianismul poartă un trident şi se îmbracă mereu în bleu şi galben.
Celor ce merg în concedii vara prin Occident, sau chiar la vecinii bulgari sau unguri, le va fi greu să creadă că în zilele noastre se poate sta într-o vamă 5 ore fără să ai pe nimeni în faţă.
Eşti român, cetăţean al UE şi vrei să circuli liber, aşa cum îţi dau dreptul legile ? Ei bine, aceste utopii nu se aplică şi la domnii cu ochi albaştri de la răsărit. Iar când e vorba să fii alături de etnicii români supuşi azi Ucrainei, la una din puţinele lor bucurii, poţi deveni dintr-odată extrem de periculos.
A merge să asişti la sfinţirea unei biserici poate fi, în anumite contexte, o crimă şi un atentat la securitatea naţională. Iar când asta se combină cu pretexte de doi lei, cu abuzuri şi şicane ce nu încetează decât la intervenţii diplomatice la nivel consular, mai că-ţi vine să zici “eu nu mai pun piciorul niciodată într-o astfel de ţară”. Ei bine NU, tavarişci, politica intimidării nu prea mai ţine în mileniul III.

A vizita Basarabia istorică (greşit numită de cele mai multe ori “Bugeac”), un ţinut de stepă, uscat, plin de praf vara şi bătut de soare, colţ uitat de lume ce se zbate în sărăcie, nu prezintă pentru mulţi mare interes. Şi poate că aşa ar şi rămâne, dacă aceste creiere limitate, cu gândire comunistoidă, care formează aparatul de stat ucrainean, nu s-ar purta cu oamenii în acest mod, generând şi întreţinând fascinaţia “fructului oprit” într-o lume a libertăţilor.

Să-ţi fie teamă de nişte copii idealişti, de câţiva preoţi, ziarişti şi oameni de cultură, şi să pui în mişcare un întreg aparat poliţienesc pentru a împiedica reunirea lor din cele patru zări la sfinţirea unei bisericuţe de sat, denotă o mentalitate depăşită, care a adus în secolul XX multă ură şi neîncredere între oameni, pe tot cuprinsul Europei.

Şi totuşi, chiar şi o gaură neagră ca Ucraina ascunde raze de soare: aici, zâmbetele pentru care merită să mergi oricând în Basarabia istorică