„Basarabia 2010” – Un loc pe saptamana, ep.21

PLAHTEEVCA

Am tot scris despre diferitele comunitati etnice ale Bugeacului, fie ele istorice sau actuale. Nu pot sa trec cu vederea totusi, faptul ca azi regiunea este ocupata de Ucraina, care a mostenit-o gratuit de la URSS, si sa nu prezint si o comunitate reprezentativa ucraineana.

Am sa ma opresc asupra unei localitati care in perioada interbelica era cea mai mare asezare rurala din Bugeac: Plahteevca. Avea atunci peste 8000 locuitori, mai mult chiar decat unele orase, precum Tatarbunar sau Valcov. Satul se gaseste in fostul judet Cetatea Alba, pe valea paraului Kuruder, afluent al Saratei, la mica distanta de vechea colonie germana Sarata, despre care am vorbit acum doua saptamani.

La intrarea in sat...

Toponimia veche arata ca si acest sat era intr-o perioada, probabil locuit de tatari. Hartile militare austriece din 1887 dau denumirea Kurudere, si pun in paranteza numele Plahteievka. In anii 20-30, gasim pe unele harti numele romanizat de Plataresti 🙂 Pe atunci, satul se afla in plasa Cazaci din judetul Cetatea Alba.

Biserica din Plahteevca

Nu am gasit, din pacate, alte detalii despre istoria satului, ca sa aflu cand a fost intemeiat sau atestat. Am aflat doar că numele turcesc de Kuru-dere înseamnă „pârâul uscat” – expresie foarte potrivită pentru această zonă, cu râurile ei firave. La recensamantul din 1930, aproape 98% din locuitori s-au declarat ucraineni. Azi situatia probabil tinde spre 100%.

Taranii abrutizati si manipulati, deveniti peste noapte (a se citi era sovietica) niste eroi ai luptei de clasa impotriva Romaniei "fasciste" si "burghezo-mosieresti"...

Aflat aproape de soseaua Cetatea Alba – Sarata – Bolgrad, va fi cu siguranta unul din punctele in care voi dori sa ne oprim, pentru a cunoaste si atmosfera dintr-un sat ucrainean, in Ucraina actuala. Tot ce stiu este ca in centru se afla un monument dedicat celebrei „rascoale” de la Tatarbunar, desi din cate am citit, Plahteevca nu a fost printre focarele rascoalei. Dar, fiind cel mai mare sat din Bugeac, si populat cu ucraineni, dintre care se stie ca s-au recrutat de catre bolsevici majoritatea elementelor turbulente, probabil ca unii dintre locuitorii comunei au participat la evenimente…

EDITARE RECENTA: Am descoperit azi 25 mai 2011, la Biblioteca Academiei Romane din Bucuresti, o excelenta monografie a comunei Plataresti (Plahteevca) publicata in anul 1932 de Editura Scrisul Romanesc, la Craiova. Autorii sunt invatatorii locali Mircea Ispir si Panait Antohi, iar titlul este „UN SAT DIN BUGEAC: Monografia satului Plataresti, judetul Cetatea Alba”. Cartea este unul din rarele exemple de monografie profesionista, in spiritul scolii lui Dimitrie Gusti. Are 319 pagini in 18 capitole, 60 fotografii alb-negru de calitate, 4 harti si numeroase planuri, tabele statistice si diagrame comparative. Pentru cei interesati, cota ei este II-115175. Chiar in acest moment o citesc in sala de lectura N.N.Constantinescu.

Imi permit sa reproduc mai jos ad literam un pasaj din capitolul 8 „Morala crestina”, care este, vai, perfect actual pentru intreaga societate romaneasca:

„…Vom arata doua asemenea obiceiuri, in perfect desacord cu …morala crestina. Cel dintaiu priveste obiceiul tineretului in anumite imprejurari si care se refera in stil mare la sanatatea, bunacuviinta si starea morala a satului. Astfel parte din tinerii satului, de ambe sexe, duc o viata comuna, instinctul sexual deslantuindu-se in voie. Flacaii ce se duc la fete, raman noaptea – dormind – la dansele, sub diferite pretexte, dintre cari predomina acela, ca baiatul trebuie sa cunoasca diferite stari sub care se infatiseaza viitoarea sotie. Desi in majoritate flacaii ce umbla si raman pe la casele fetelor, cu voia si stiinta parintilor, se casatoresc cu fetele pe cari le …studiaza, insistam asupra faptului dezastros pentru sanatatea satului si viitorul ce se cere viguros si neintinat. Ca parintii tolereaza acest concubinaj clandestin, rusinoasa stare pentru cartea de vizita a satului, facandu-se ca n’o cunosc, ca sa n’aiba ce opri, e regretabil. Dar obiceiul e destul de impamatenit si prea ispitior in recrutarea adeptilor pentru a nu fi practicat si mai departe pe aceiasi intinsa scara. […] Odata cu aceasta dispare si farama de ideal ce fiecare fata o poarta in suflet si urmarile au radacini ce nu pot fi cu usurinta gasite.

Astfel casatoria nu mai este o adevarata taina ci o formalitate goala, de multe ori obligata si fara a aduce in noua gospodarie o innoitoare si curata stare de lucruri. Biserica binecuvanteaza astfel, ceeace de mult s’a implinit. Dureros este faptul ca aceasta stare este de multa vreme stiuta de catre cei ce au datoria s’o stavileasca. Sfat si indemn pentru opreliste, nu ni-a fost dat sa auzim. Obiceiul trece mostenire generatiilor si viitorul va avea de tras concluzii regretabile”