Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Gânduri’ Category

Există pe lumea asta oameni deosebiţi, care trag de balanţa binelui, intr-atât încât spală poate şi multe din răutăţile lumii. Dumnezeu le ştie cel mai bine osteneala. Şi Dumnezeu îl ştie cu siguranţă şi pe neobositul medic chirurg Alexandru Pesamosca, pe care l-a chemat la El zilele acestea, să-l pună probabil alături de Îngerii cei adevăraţi din Ceruri…

 

O întreagă ţară a vorbit despre acest Om deosebit. Sute de oameni l-au petrecut pe ultimul drum. A fost cu adevărat un suflet unic. Şi astăzi, când cu durere am aflat de moartea lui prea târziu pentru a putea fi prezent la înmormântare, am simţit că a plecat dintre noi cineva încărcat cu munţi de recunoştinţă, cum nu cred să mai fi plecat de aici nimeni, în ultimele decenii.
S-a spus că marele chirurg a făcut în cei 81 ani de viaţă peste 45.000 operaţii, şi că a salvat de la moarte sau invaliditate mii de copii. Şi eu am fost unul dintre ei !
Fără el, viaţa mea s-ar fi oprit… înainte de acel însângerat decembrie 1989. Nu pot descrie ceea ce am simţit, când azi am aflat că s-a dus, iar eu tocmai mă gândisem la dânsul cu ceva ore înainte, fără să ştiu…
Amintirile mele legate de profesorul Pesamosca nu se pot dezlipi de cele legate de mama. Crizele de durere din miez de noapte pe la 6-7-8 ani… Un şcolar de 9 ani, speriat şi timid, internat în toamna lui 89 la vestitul spital bucureştean Budimex, departe de părinţi, care nu puteau fi mereu prezenţi… Poezia scrisă mamei în clipele de singurătate şi dor… Apoi camera de la reanimare, suferinţele văzute la tot pasul în spital… Externarea în ajunul izbucnirii revoltei din 21 decembrie… Controalele dureroase ce-au urmat… În sfârşit verdictul minunat al deplinei însănătoşiri…
Amintirile şi mai ales emoţiile, uneori se lasă greu trasnmise; nu pot scrie mai mult, aşa că am să mă rezum la a cita, din presa acestor zile, cuvintele profesorului:
„Eu nu mai am ce sa astept. M-am pregatit demult pentru Judecata de Apoi. Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau intr-un fel pe care mi-e greu sa-l descriu. Cam toti aveau aceeasi reactie. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta. Si mila, cu zambetul ala imi cereau toata mila din lume. Cum sa nu te tulbure imaginea asta? Si totusi, n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie.”

Celor ce vor să afle mai multe despre acest Om, le recomand să citească/vizioneze şi:

„Tata Pesi – îngerul copiilor” (Formula As)

„Doctorul fără de arginţi” (Ziarul Timpul)

„Chirurgul care a renunţat la lume” (Lumea Credinţei)

Reclame

Read Full Post »

Vreau să evoc în cele ce urmează un… Om. Şi, prin el, o epocă şi un spirit demult apuse.

Este vorba despre un mare bogătaş. Ba mai mult, e vorba despre un politician. Despre un aromân. Un machidon care a făcut şcoli şi biserici. Un personaj care a fost pentru mulţi lumina ochilor…  Nu, nu vă speriaţi, nu e vorba despre cineva în viaţă, şi orice asemănare cu personaje din prezent este condamnabilă! Deci, nu e vorba despre un om lipsit de maniere. Dimpotrivă, e vorba despre un adevărat gentleman, unul dintre frumoşii nobili din …La Belle Epoque.

Nu veţi găsi mai nimic despre el pe internet. Nici eu poate nu aflam de existenţa lui, dacă nu îmi pica în mână un vechi caiet, îngălbenit de patina timpului, care i-a aparţinut străbunicului meu. Sunt defapt două caiete. Au peste 100 ani vechime. Scrisul străbunicului meu, copil de ţărani amărâţi din Călugărenii podgoriei Dealul Mare, încă poate fi citit cu uşurinţă. Filele caietelor sunt subţiri, fine, aşa cum se făceau odinioară, înainte ca tăvălugul necioplirii sovietice să treacă şi peste nivelul calităţii oricărui produs de la noi. Iar caligrafia străbunicului, pe atunci elev de şcoală, este ordonată, şi dacă nu frumoasă, cel puţin cu un aer nobil. Sau aşa se vede prin timp… (mai mult…)

Read Full Post »

Să ne amintim ! Neuitarea ne dă demnitate ! Un film scurt şi la obiect despre Adevăr:

De ce spun că Revoluţia continuă şi azi ? Pentru că mai avem de îndeplinit acele puncte 3 şi 4 evocate la finalul filmului de mai sus. Şi aş îndrăzni să adaug un al 5-lea, fără de care Revoluţia nu poate fi completă: Anularea tuturor efectelor regimului comunist.

Adică revenirea la noi înşine, anularea a ceea ce ne-a fost impus cu sila de o putere străină (URSS): însăşi fiinţa statului român actual. Stat care a fost abuziv înfiinţat la 30 decembrie 1947, şi care, sub o formă sau alta, a ajuns până la noi.
Dar, pentru a putea obţine şi acest din urmă punct, vor trebui refăcute mentalităţile, va trebui luptat şi lămurit multe creiere spălate şi îndoctrinate de minciunile comuniste propagate în ultimii 65 ani…

Azi, încă avem şansa ca „legătura” Neamului Românesc cu ultimul său stat liber şi just, de dinainte de comunism, să trăiască, să fie printre noi. A avut nemăsurată răbdare, însă – vai ! – nu ne va putea aştepta la nesfârşit… La anul împlineşte 90 ani ! Iar în ziua când îl vom plânge la catafalc fără să fi îndeplinit toate aceste 5 puncte, va fi vai şi amar de soarta noastră, români !

Read Full Post »

E o intrebare retorica, pe care mi-o pun la tot pasul, de ani de zile, caci mereu apar obstacole care ma fac sa ma gandesc la originea lor blestemata, aflata in framantarile istoriei. Sa raman deocamdata, la cea mai recenta situatie.
Faptele: eu, ca roman, am dorit anul acesta sa pot sarbatori Marea Unire, intr-unul din centrele istorice care au contribuit la realizarea ei, in 1918. Pan-aici nimic dificil. Gandurile si planurile nu le poate cenzura nimeni in Romania anului 2010, slava Domnului.
Anul asta alesesem Chisinaul, din mai multe motive. Si m-am pomenit aseara pe strazile Capitalei, intorcandu-ma infrigurat acasa dupa o zi obositoare, ca imi venea in minte gandul asta:
Daca nu ar fi fost tatuca Stalin, comunismul si razboiul cu toate relele sale, atunci, pe vremea bunicilor, eu astazi nu as fi fost obligat sa ma scol dimineata, sa sun la telefonul Directiei Pasapoarte Prahova, sa dau apoi fuga la gara, sa aflu ca tocmai plecase un tren spre Ploiesti, sa merg apoi in statia de maxi-taxi, sa iau de acolo microbuzul pentru a ajunge cat mai repede la Ploiesti, sa merg cu RATP-ul intreband pasagerii unde trebuie sa cobor pt Trezorerie, sa-mi usurez acolo portofelul de 132 lei, apoi sa dau fuga la CEC, unde sa mai platesc inca 84 lei, si cu chitantele respective sa merg, prin ploaie, pe jos, pana la Politia Judeteana, unde sa-mi depun actele si sa fac poza pentru un amarat de pasaport temporar, care e valabil doar 1 an de zile, si care e singurul act ce-mi poate da dreptul sa trec Prutul. Desi exista in tara asta rauri mult mai mari pe care le treci fara sa scoti mana din buzunar…
Ajuns aseara inapoi in Bucuresti, cu actul fericirii in haina, ma gandeam deci, invariabil, la niste dictatori odiosi care au murit demult, cand poate nici parintii nostri nu erau nascuti, si din cauza carora exista azi starea asta de fapt, care ne pune aiurea pe drumuri. Din pamantul in care zac, ei ne scot inca bani din buzunare, ne dicteaza timpul sau ne calauzesc drumurile si noua, celor care doar am auzit despre ei din carti sau filme. Cum vi se pare ?
Iar cel mai si cel mai grav e gandul ca si copiii sau nepotii nostri vor trai sub urmarile faptelor acelor ticalosi si a celor care i-au slujit…

Read Full Post »

Pentru ca nu am mai avut timp sa scriu articolul de saptamana trecuta, in contul lui voi vorbi in randurile urmatoare despre disparitia unui Om…

Azi am primit trista veste, si inca nu-mi vine sa cred ca s-a putut intampla. Vestile circula greu prin Bugeacul instrainat, astfel ca am aflat cu intarziere de o jumatate de an despre moartea arheologului roman VALERIU COJOCARU, originar din imprejurimile Renilor si una din personalitatile care au facut cele mai concrete si pozitive lucruri pentru romanii din zona, pentru promovarea imaginii sudului Basarabiei…

Am sa ma refer, din lipsa de informatie si timp, doar la legaturile personale cu dansul, care au fostfirave si nu s-au putut implini cum mi-as fi dorit… Cine s-ar fi gandit ca moartea urma sa le opreasca ? (mai mult…)

Read Full Post »

În loc de episodul săptămânal dedicat „Operaţiunii Basarabia 2010”, vă ofer – pentru săptămâna ce a trecut, şi în care am comemorat începutul tragicelor evenimente din vara lui 1940 – un alt fel de articol.

Vinovaţii pentru tragedia Basarabiei, dar şi pentru tragedia morală a României de azi, trebuie numiţi şi cunoscuţi, pentru că, aşa cum bine spunea un istoric militar patriot, CEI MAI MARI DUŞMANI DINTOTDEAUNA AI ROMÂNILOR, AU FOST… ROMÂNII.

LISTA RUŞINII: cei 20 trădători care în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 spre 28 iunie 1940, AU ACCEPTAT prin vot ultimatumul sovietic şi au decis RETRAGEREA fără nici un foc de armă a Armatei Române din Basarabia, Bucovina de Nord şi Herţa: (mai mult…)

Read Full Post »

Câţi creştini ?

Am găsit azi întâmplător pe wikipedia pasajul următor:
An October 2006 CSA poll addressed solely to Catholics established that 17% of French Catholics (who comprise 52% of the population) didn’t believe in God. Among the believers, most (79%) described Him as a „force, energy, or spirit” and only 18% as a personal god. In other words, if one excludes people who call themselves „Catholic” but do not believe in a personal god, only 9% of the French population can be called Catholic.

Sunt curios ce rezultate ar fi la noi dacă s-ar face astfel de sondaje…

Read Full Post »

Older Posts »