În loc de episodul săptămânal dedicat „Operaţiunii Basarabia 2010”, vă ofer – pentru săptămâna ce a trecut, şi în care am comemorat începutul tragicelor evenimente din vara lui 1940 – un alt fel de articol.
Vinovaţii pentru tragedia Basarabiei, dar şi pentru tragedia morală a României de azi, trebuie numiţi şi cunoscuţi, pentru că, aşa cum bine spunea un istoric militar patriot, CEI MAI MARI DUŞMANI DINTOTDEAUNA AI ROMÂNILOR, AU FOST… ROMÂNII.
LISTA RUŞINII: cei 20 trădători care în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 spre 28 iunie 1940, AU ACCEPTAT prin vot ultimatumul sovietic şi au decis RETRAGEREA fără nici un foc de armă a Armatei Române din Basarabia, Bucovina de Nord şi Herţa:
1. PETRE ANDREI – Ministrul Educaţiein.Brăila; m.1940 (sinucidere)
2. CONSTANTIN ANGELESCU – Medic, consilier regal
3. CONSTANTIN ARGETOIANU – Preşedintele Senatului, consilier regal
n.Craiova; m.1952 (închisoarea Sighet)
4. ERNEST BALLIF – General, consilier regal
*** (nu am găsit fotografie)
n. ? m. ?
5. AURELIAN BENTOIU – Ministrul Justiţiei
n. Făcăeni, Ialomiţa; m.1962 (închisoarea Jilava)
6. MIRCEA CANCICOV – Ministrul Economiei
n.Bacău; m.1959 (închisoarea Rm.Sărat)
7. ION CHRISTU – Ministrul Comerţului Exterior
*** (nu am găsit fotografie)
n.Craiova; m.1953 (închisoarea Sighet)
8. MITIŢĂ CONSTANTINESCU – Ministrul Finanţelor, guvernatorul BNR
9. MIHAIL GHELMEGEANU – Ministrul de Interne
10. ION GIGURTU – Ministrul de Externe
n. Turnu Severin; m.1959 (închisoarea Sighet)
11. CONSTANTIN C. GIURESCU – Ministrul Propagandei
12. NICOLAE HORTOLOMEI – Ministrul Sănătăţii
13. IOAN ILCUŞU – general, Ministrul Apărării Naţionale
14. ION MACOVEI – Ministrul Lucrărilor Publice
n.Nereju; m.1950 (închisoarea Sighet)
15. GHEORGHE MIRONESCU – jurist, consilier regal
16. RADU PORTOCALĂ – Ministru Secretar de Stat
n.Brăila; m.1952 (închisoarea Sighet)
17. MIHAI RALEA – Ministrul Muncii
18. VICTOR SLĂVESCU – Ministrul Înzestrării Armatei
19. GHEORGHE TĂTĂRĂSCU – Primul Ministru
20. FLOREA ŢENESCU – general, Şeful Marelui Stat Major
Prin laşitatea acestor 20 „politicieni” (altfel personalităţi de marcă în domeniile lor, unii cu contribuţii pozitive în cultura românească), România a pierdut – poate ireversibil – ONOARE, CINSTE şi DEMNITATE în rândul Europei de atunci şi de azi…
Nu acelaşi lucru l-a făcut FINLANDA, care a decis să reziste cu arma în mână – vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_de_Iarn%C4%83. După „războiul de iarnă”, deşi Finlanda l-a pierdut, suveranitatea ţării a fost salvată şi, în plus, ţara a câştigat un uriaş capital de simpatie internaţională – ceea ce s-ar fi întâmplat şi cu România, în cazul în care ar fi avut CURAJUL să lupte. Avea exemplul în faţă; trecuseră numai 3 luni de la războiul Finlandezilor…
Dar NU. Politicienii români au decis să se retragă, lăsând un pâmânt românesc în mâna duşmanilor, lipsindu-le tăria de caracter, umilind Armata şi o ţară întreagă. Umilinţă din care nu ne-am revenit nici azi… Iar consecinţele acelui gest l-au resimţit toate generaţiile de-atunci încoace.
Acest lucru ne priveşte PE TOŢI românii. Chiar dacă familiile noastre nu au fost afectate direct de consecinţele acestei retrageri trădătoare, întregul popor român a fost iremediabil afectat din punct de vedere moral, în faţa lumii întregi. Întotdeauna duşmanii României ne vor putea reproşa: „dacă Basarabia era de drept a voastră, de ce n-aţi luptat cu arma’n mână s-o apăraţi, cum face oricine-şi apără un bun al său ?” Am pierdut, deci, respectul şi admiraţia pe baza căruia am fi putut cere mult mai mult – atât după război, cât şi după căderea comunismului – şi pe baza căruia azi am fi fost o naţiune cu mândria neştirbită, cu fruntea sus şi respectată de întreaga Europă ! ACEASTA, şi nu alta, este cea mai gravă consecinţă a actului de la 28 iunie 1940 – tocmai pentru că ea se perpetuează în mentalul colectiv şi rămâne ca un stigmat moral veşnic…
Unul dintre cele mai bune articole ale tale! Felicitari
Dar, poate, ar trebui privit in semnatura genetica a acestui popor, care pare infierat cu sentimentul tradarii si resemnarii, din cele mai vechi timpuri …
De c…!
PS. Ai observat ca 2 dintr-astia de mai sus sunt din Braila? 🙂
Am observat… Daca te uiti bine, numai olteni, munteni si moldoveni din Tara de Jos (dar pana la Prut), si un singur ardelean. Asa era facut guvernul la momentul ala. Dar o asemenea decizie istorica nu avea voie sa fie luata cu un consiliu de Coroana alcatuit pe baza guvernului de atunci; ar fi trebuit largita aria, ca era vorba nu strict de prezent, ci de o decizie cu urmari pentru toti romanii din viitor. O ceata s-a lasat peste mintile lor, si n-au vazut mai departe de grijile momentului. Lipsa de viziune, la doar o generatie dupa marii oameni vizionari care luptasera pentru intregirea neamului…
Si totusi au existat si oameni cu demnitate si cu viziune spre viitor: sase la numar – prea putini pentru a decide, intr-o lume in care „democratia” inseamna decizia majoritatii, si nu a Binelui. Dar despre cei 6, care trebuie si ei sa ramana in memoria Neamului ca niste exemple ca Romanii pot fi si demni, curajosi si devotati interesului national, vom scrie altadata…
Ma uimeste totusi pasivitatea moldovenilor din Consiliu…
Stii ca am mai avut o discutie de genul asta acu ceva timp…. nici Emil Constantinescu, nascut in Basarabia, cu CDR-ul lui cu tot, n-a a avut o reactie mai cu tupeu in negocierile cu Ucraina!
Cred ca ai nostri au preferat mai mult exemplul tarilor baltice decat al Finlandei… poate i-a ingrozit reactia rusilor… cine stie ce-a fost in capul lor?
Emil Constantinescu a amintit ca Tratatul de baza intre Romania si Ucraina, semnat in iulie 1997, a slujit interesul general al consolidarii securitatii europene, asemenea tratatelor similare incheiate in acea perioada de Ucraina cu Polonia si Germania, precum si al Tratatului de baza dintre Romania si Ungaria din 1996, servind, de asemenea, si interesului national, din momentul incheierii sale.
Potrivit lui Constantinescu, Tratatul a asigurat cadrul juridic pentru protejarea minoritatii romanesti din Ucraina, careia i se garantau drepturi identice cu cele ale minoritatilor din Romania si, in mod specific, identice cu cele garantate de statul roman prin tratatul cu Ungaria pentru minoritatea maghiara din tara noastra, dar a consemnat si dorinta partilor de a coopera, in plan general, in regiunile de la frontiera ambelor state, inclusiv prin crearea unor euro-regiuni transfrontaliere sau prin asigurarea accesului reciproc la toate formele de invatamint.
http://www.ziarulfaclia.ro/Constantinescu-Declaratiile-privind-Tratatul-cu-Ucraina-dovedesc-incompetenta-lui-Basescu-in-politica-externa+8268
Unul dintre cei 6 a fost Iorga
nu stiu cat de mult e vorba doar de momentul 28 iunie.
A fost doar expresia atitudinii guvernantilor din 18 pana in 40. Basarabia a fost o chestie pe care romanii nu au civilizat-o, i-au neglijat caracterul aparte si au transformt-o in loc in care erau exilati militarii sau functionarii publici. Ceea ce ma pune pe ganduri daca a fost normal modul (subliniez) in care a fost facuta unirea si scopul ei.
Despre tradatorul de Constantinescu nici nu merita sa vorbim. Cand o avea el curajul sa se ia de gat cu rusii la fel ca Basescu – si nu ca l-as ridica in slavi pe chior acuma, departe de mine asa ceva, abia atunci sa scoata capul din mizeria morala in care singur s-a afundat, crezand ca face un bine Neamului.
Cat despre modul in care era administrata Basarabia in perioada interbelica, sunt de acord ca a fost neglijata. Dar asta nu a fost dintr-o politica centrala intentionat discriminatorie, ci pur si simplu pentru ca provincia era inapoiata rau, fata de restul tarii, si autoritatile nu au stiut cum sa micsoreze acest handicap. L-ar fi micsorat cu siguranta daca Basarabia ramanea intre granitele tarii. Sa nu uitam ca din unele puncte de vedere, administratia romaneasca a fost totusi cea mai benefica din istoria acestei provincii. Dar aici bineinteles e discutie lunga, si va trimit sa cititi inainte istora acestei provincii scrisa de istoricii ei localnici basarabeni, ca sa vedeti in ansamblu, si nu pe bucatele, cum se raportau basarabenii la administratia romaneasca. Nu mai departe de acu 2 zile un bun prieten basarabean povestea cum in satul lui natal, in generatia bunicilor lui, amintirea administratiei romanesti, modul cum era respectat taranul, se pastra ca ceva frumos care a fost odata si nu mai e… Va vine sa credeti ? Deci, puneti mana si cititi multe, vorbiti cu oamenii, inainte sa adoptati unanim viziunea sovietoida potrivit careia in Basarabia, jandarmii romani au adus toate relele…
un argument clar pt opinia de mai sus (ca motivul real din care Basarabia a fost neglijata isi are originile in insasi starea ei inapoiata), este si faptul ca Bucovina nu s-a aflat in aceeasi situatie de loc al exilarii militarilor si functionarilor – tocmai datorita nivelului mai ridicat de modernizare al acestei provincii, la data cand ea s-a unit cu Tara
Ah! Nu crezi ca l-ai uitat pe tata lor, Carol II-lea?
Problema cu Carol al II-lea sta asa:
– optiunile celor din consiliu sunt cunoscute posteritatii tocmai datorita consemnarii lor in jurnalul Regelui, dar care nu se stie daca a votat sau nu (e mentionata si o abtinere, dar nu a lui Carol)
– Urdareanu, care era maresalul Palatului si ministrul Casei Regale, credincios devotat lui Carol, a fost unul din cei 6 care s-au impotrivit retragerii din Basarabia, in Consiliul de Coroana
– se presupune ca si Carol ar fi sustinut mai degraba rezistenta, dar nu a avut taria de caracter de a se impotrivi majoritatii, sau macar de a-si face cunoscuta foarte clar optiunea personala. Personalitatea lui lasa oglindeste mai bine ca oricine acest defect genetic al romanilor, de a se lasa calcati in picioare, docili si resemnati. Nu degeaba bunicul sau Carol I il caracterizase drept „un adevarat roman”, cu amara ironie…
– in Jurnal, intr-adevar, nu este specificata pozitia lui, cu toate ca orice conducator cu coloana ar fi facut lucrul asta pentru a spulbera orice dubiu; macar pentru posteritate.
– Si nu e normal sa presupunem ca daca maresalul Palatului a votat impotriva, inseamna ca si regele a facut la fel! E ca si cum ai spune ca daca maresalul are coaie si Carol are … ca el e rege si ala e adjutantul sau! Pe langa faptul ca e aberant, mai e si rusinos sa te raportezi, ca REGE, la parearea/ opinia unui supus.
– tradarea implica si lasitate, si cred cu tarie ca isi merita locul in fruntea listei cu varf si indesat!
Reproduc aici pasajul din Jurnalul sau, l-am gasit pe net, din pacate nu stiu daca si pe unde putem gasi cartea, si daca s-a editat manuscrisul complet:
„Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi acei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenţi, au fost pentru rezistenţă. (…) Au fost impresionaţi de sfaturile ce ne-au venit de peste graniţă, au fost impresionaţi şi de ideea că nu vom putea câştiga aşa un război. Unii au propus rezistenţa şi pe urmă au cedat, ar fi fost cel puţin un gest”
In lumina acestor declaratii, reiese ca el era clar pentru rezistenta. Trebuie cercetat insa daca Regele conta cu vot, sau regula era alta. Nu mai stiu daca de exemplu Carol I a votat efectiv in consiliul de Coroana din 1914 – se spune doar opinia lui clara, si faptul ca dintre membrii, doar Carp l-a sustinut. Pe de alta parte, Consiliul de Coroana nu era factor decizional in sine, iar Carol I la acea vreme „a decis” sa respecte vointa acestuia. Deci, la o adica, ar fi putut sa NU decida. Insa ar fi fost un gest cu adevarat extrem, cam nedemocratic. Ar fi culmea ca azi sa-l acuzam pe stra-nepotul sau, mult mai putin autoritar, ca a respectat decizia Consiliului de coroana din 1940, cand el insusi, Carol I, cel mai autoritar rege, nu s-a putut impotrivi celui din 1914… O parte de vina poarta bineinteles si Carol, insa nu putem neaparat „sa-l punem in capul listei”.
Un personaj mult mai demn de aceasta „onoare” ar fi ultimul de pe lista, Seful Statului Major FLOREA ŢENESCU, militar care a influentat deciziile celorlalti prin faptul ca a declarat ca Armata ar fi decimata intr-un eventual razboi – de parca ar fi contat rezultatul unui asemenea razboi, si nu gestul in sine al rezistentei armate, care ne-ar fi mantuit moral…
Altii, insa, il banuiesc de perfidie si de falsitate. In cazul sau si in eventualitatea unor evenimente de maxima importanta, o pozitie transanta si clara era binevenita.
Iata ce spune Iorga:
„În dimineaţa zilei de 28 iunie m-am prezentat suveranului pentru hotărârea decisivă, care trebuia comunicată Moscovei până la ora 11.
Drept răspuns, regele mi-a înaintat spre semnare Decretul de mobilizare, spunându-mi: «Iată răspunsul meu de rege şi soldat!» Am implorat suveranul să lase guvernului sarcina să examineze senin situaţia, precum şi consecinţele pentru ţară şi pentru viitorul ei, a respingerii ultimatumului.”.
Judecând acest gest, istoricul german Andreas Hillgruber e de părere că reacţia regelui era calculată „din dorinţa de a părea activ în ochii opiniei publice”. ”
E clar ca in afara, regele nu avea o imaginea foarte buna.
Si alti istorici sunt de parere ca Jurnalul e de o credibilitate redusa, mai ales ca NU SUBLINIAZA o pozitie clara a regelui. E deschis interpretarilor.
Si bine, nu in capul listei, dar clar trebuie adaugat. E in top 3, oricum. 🙂
Interesant ce ai gasit… Eu nu am stiut asta. Dar e totusi o marturie terta care spune clar ca Regele a avut intentia sa respinga ultimatumul, ba chiar ca pregatise Decretul de mobilizare. Lasam la o parte motivele sale. Cert e ca am fost la doi pasi de DEMNITATE. Ma amaraste putin acest amanunt, daca e intr-adevar real… Adica tocmai Iorga, care votase pentru rezistenta, l-a convins pe Rege sa respecte hotararea majoritatii din Consiliul de Coroana, lucru care avea sa duca la acceptarea ultimatumului. Ce ironie a sortii !
Privind inapoi, ar fi fost mai bine daca-si urmarea instinctul impulsiv si populist. Rezultatul final ar fi contat mult mai mult, decat motivatia reala a lui Carol de a ordona lupta… Ce pacat !
P.S. Asta arunca o umbra si asupra dorintei sincere de rezistenta cu orice pret a lui Iorga insusi. Adica, el accepta decizia majoritatii, voia sa fie un democrat pana la capat, insa la vot doreste rezistenta. Oare nu a votat, pana la urma, stiind care va fi rezultatul votului final (nu era un vot secret, fiecare stia pozitia celuilalt !), doar pentru ca posteritatea sa-i ridice un soclu de mare patriot ? In fapt, acelasi lucru ca si in cazul Regelui… Oameni slabi de inger au fost peste tot…
Domnule Madalin din cate stiu eu M.S REGELE a fost amenintat de catre rusi ca va trage in popor de aceea a cedat Basarabia .Si mai e o problema :astazi multi basarabeni se considera moldoveni nu romani asa cum spuneti dumneavoastra pentru ce faceti atata propaganda ?Eu am cunoscut o familie de moldoveni de peste prut si mi-au spus ca ei nu sunt romani si ca le place mai mult rusia decat romania eu am ramas indignata cu toate ca am plans pentru cele intamplate in al doilea razboi dar,in momentul in care ei sustin ca moldova a fost dinnaintea romaniei si ca ei nu vb romaneste ci moldoveneste atunci eu consider ca sunteti defapt materialisti avand in vedere ca inca aveti nevoie de viza ca sa intrati in europa iar noi nu .Este singurul motiv pentru care ati dori sa va uniti cu tara.Stiti eu plangeam pentru saracii moldoveni(romani) si ei mi-au ras in fata sunteti defapt rusi nu romani dazvidania
D-le Rotaru,
Va multumesc pt raspuns. Apreciez buna dvs credinta dar imi permit sa va corectez: faza cu regele si amenintarile a fost la abdicarea lui Mihai, iar articolul nu vorbea, printre altii, decat despre tatal sau, Carol II. Sa nu amestecam merele cu perele. Regele Mihai nu a cedat niciodata Basarabia, ea fusese deja cedata cand a urcat pe tron.
Cat despre „propaganda” si tot ceea ce spuneti mai sus, stati linistit, va asigur ca eu cunosc foarte bine realitatile de acolo. Dar nu sunt basarabean , asa cum credeti – ca vad ca vorbiti pe final la persoana a 2-a de basarabeni.
Va dau dreptate in ce se considera ei, si bine fac, pt ca „basarabean” e un nume pus de Rusia tarista dupa 1812. Simplul fapt ca se considera moldoveni ii ECHIVALEAZA cu romanii. Aici nu incape discutie, lingvistii cei mai buni sunt toti de acord. Moldovean inseamna implicit si roman, asa cum oltean inseaman implicit si roman. Faptul ca in mintea lor Rusia e mai apropiata nu e decat rezultatul politicii de rusificare din anii stalinismului, si NU EI SUNT VINOVATI.
Sunt scarbit pur si simplu de toti acei romani care – la auzul apropierii de rusi a moldovenilor de peste Prut – dau inapoi si ii reneaga pe acestia, uitand defapt ca ei (basarabenii) nu sunt in cunostinta de cauza cand vorbesc, ca ei mai intai trebuie educati, trebuie sa li se deschida mintea asupra adevarului, ca unul singur este. Nu poti acuza de NIMIC niste oameni care au fost indocrinati de generatii, care nu au avut accces decat la cultura si ideologia sovietica plina de minciuni. Ei sunt niste oameni care trebuie ajutati sa-si regaseasca identitatea, sa afle adevarul din nou. Nu sa-i acuzam ca sunt rusi, ci SA LE SARUTAM MAINILE ca unor EROI, caci ei asta sunt: NISTE EROI, prin simplul fapt ca au ramas acolo sa-si duca viata pe pamantul stramosesc, si nu s-au refugiat dincoace de Prut. Basarabenii sunt deci cu totii niste EROI ai neamului romanesc, fie ca sunt sau nu constienti de originea lor etnica si de adevarul istoric. Mai devreme sau mai tarziu adevarul va triumfa si ei cu totii se vor trezi. Suntem in era circulatiei informatiei, iar masele populare nu mai pot fi tinute sub teroarea lipsei de informatie si a falsificarii adevarului. Datoria noastra este deci sa ii ajutam sa-si regaseasca identitatea pierduta !
Da domnul Madalin sunt deacord cu dumneavoastra dar pe mine ma indignat faptul ca astazi cand exista atatea informatii si mai ales prin intermediul internetului sunt persoane care nu vor sa accepta faptul ca sunt romani eu nu credeam ca voi cunoaste asemenea persoane care tot aici am intalnit un roman din ucraina care ii multumea cerului ca poate vb limba lui (romaneasca).Ne povestea ca atunci cand era copil a fost fortat sa invete ruseste dar el nu uita niciodata ca e roman si nu era vorba doar de el ci de sate intregi pe cand o femeie ,o mama stie sa spuna ca ea nu are nici in clin nici in maneca cu romania.Credeti-ma imi cer scuze daca am judecat un popor intreg pentru o singura persoana dar am crezut ca toti se simt romani asa cum ii vad eu saraca mea romania a fost mancata in toate punctele ei cardinale .A si inca ceva eu ascult muzica de peste prut si e cantata in limba mea nu in moldoveneste
Cum am mai spus, realitatea e cruda intr-adevar, si pt ea trebuie sa cautam vinovatii la Moscova (si eventual la Bucuresti – vezi subiectul articolului), dar NU intre Prut si Nistru. Ganditi-va ca marea masa a populatiei de acolo nu are acces la internet, nu are la dispozitie o presa democratica, pe televizor are zeci de canale rusesti, la scoala de generatii i-au invatat ca romanii sunt fascisti si cotropitori, etc etc etc. Este nevoie de multa munca de convingere si de rabdare, de timp….. E datoria intelectualilor si elitelor basarabene sa-i educe pe cei multi si pierduti in intunericul minciunii. Si va asigur ca asta se face, va asigur ca elitele basarabene isi fac datoria, pt ca eu cel putin cunosc multi dintre ei, tineri, ambitiosi, care sunt informati si isi pun sufletul pentru adevar – deci luminarea poporului nu va intarzia foarte mult, in cateva generatii nu vor mai exista ideile cu care i-au indoctrinat bolsevicii. Ceea ce putem face noi, cei informati din Romania, este sa PROMOVAM cat mai bine Basarabia si istoria ei, oamenii ei de azi si problemele lor, practic sa tratam acel teritoriu ca si cum ar face parte din tara noastra. Si ASTA FACEM ! Fara vaicareli, cu acceptarea crudelor realitati si cu multa speranta, rabdare si perseverenta. Trecem la treaba, ca e vremea generatiilor care fac, si nu doar vorbesc.
Am auzit opinii (ale lingvistilor) care sustin ca granita dintre diferite limbi este uneori trasata doar din ratiuni politice, iar asta este cazul „limbii moldovenesti”. Daca analizam dintr-o perspectiva strict lingvistica (nu politica!), in Moldova se vorbeste un grai al dialectului daco-roman, nici macar nu avem de-a face cu un dialect separat. Dar iata ca uneori politca joaca un rol mai pronuntat decat mostenirea lingvistica, tiparele gramaticale si fondul vocabularului.
Este ingrozitor de trist ca cei nascuti si crescuti in Basarabia se considera „moldoveni”, nu romani. E greu sa vezi studenti veniti din Basarabia in Bucuresti care scriu cursurile cu litere slavone. Orice roman adevarat sufera cand ii aude ca au mandrie nationala de „moldoveni”, iar pentru cei care traiesc intre granitele Romaniei si au radacini basarabene e de-a dreptul cumplit.
Nu cred ca e vina celor care s-au refugiat si nici meritul celor care au ramas. Ei au ramas pentru ca n-au putut veni in tara sau mai degraba pentru ca nu le-a pasat. Ceilalti au venit aici pentru ca au ales tara cea adevarata si nu instrainarea, desi au pierdut tot ce au avut: case, averi, mosii, uneori familii.
Vorbesti despre cateva generatii care vor trece pana se va sterge indoctrinarea ruseasca. Asta inseamna ca doar nepotilor pe care-i vom avea le va fi dat sa vada ceea ce au sperat si au visat bunicii nostri dupa ce au plecat plangand din casele lor de peste Prut si si-au lasat in urma o viata intreaga ca sa aiba privilegiul de a-si creste copiii in Romania. Si doar in eventualitatea in care natiunile vor fi destul de puternice incat sa-si proclame adevarata rudenie de sange, limba si religie.
Sa speram si sa-i promovam, asa cum spui. Nu exista limba moldoveneasca, cu atat mai putin dialect romanesc de origine slava. Scrisul e latin, limba e romana, dialectul daco-roman, graiul moldovenesc ca si in Iasi. Iar pe romanii adevarati ii intristeaza instrainarile.
Ruxi, multumesc pt comentariu.
Personal, eu nu sufar asa de mult cand aud un basarabean ca are mandrie de moldovean. Fac imediat legatura si cu alte patriotisme locale romanesti, care nu sunt de condamnat, din moment ce au sustinere cu diferite argumente. Te poti gandi ca si pt moldoveni a existat sute de ani un stat medieval pe care nu-l poti sterge cu buretele. Si care reprezinta pt multi un motiv de mandrie locala. Nu degeaba cel mai mare roman al tuturor timpurilor a fost votat un moldovean.
Apoi: eu nu vorbeam despre vina sau merit vizavi de ce au facut unii sau altii in iunie 1940. Am spus doar ca cei ce au ramas si urmasii lor pot fi numiti eroi, dar eroii pot fi si constienti sau inconstienti. Cei ce-au ramas acolo bineinteles ca mare parte din ei au ramas si pt motivele de care vorbesti tu, dar calitatea de erou nu o castigi prin intentii, ci – in cazul de fata – prin simpla ta existenta ca etnic roman pe un teritoriu cotropit de o putere straina. Ei au fost, daca vrei, eroi fara voia lor. Asta nu-i face mai putin eroi, pentru ca eroismul lor vine din faptul ca ramanand acolo, au pastrat – intentionat sau nu – fiinta neamului romanesc pe acele pamanturi. Sa nu mai spun ca ramanand acolo au avut de indurat atatea in zecile de ani de ocupatie sovietica – si numai asta e deajuns pt a te face erou.
Pe de alta parte, spui ca cei care s-au refugiat au facut-o pt ca „au ales tara cea adevarata, nu instrainarea”. Adica tara cea adevarata nu era si acolo ? Tara cea adevarata poate fi trasate arbitrat de decizii politice, se poate modifica a.i. azi sa fie si peste Prut, iar maine sa fie numai dincoace ? Nu, tara cea adevarata e tot pamantul romanesc, si limitele lui sunt aceleasi mereu. Cum poti numi „instrainare” faptul de a ramane pe locul unde ai facut ochi si ai crescut, chiar daca el e luat in stapanire si exploatare de straini ? Pai nu le facem tocmai ocupantilor jocul, daca folosim termenul „instrainare”, adica ne numim strain propriul pamant ?
Sa dea Domnul ca acele cateva generatii necesare pt stergerea indoctrinarii rusesti sa le putem reduce, prin forta imprejurarilor si eforturile noastre, la doua sau chiar una !
Si mie mi-a placut mult acest articol pe blog, care face mare ecou la sentimentele mele personale, sentimente de suflet, dar nu si gandurile mai rationale, trebuie spus. Daca Romania s-ar fi luptat, chiar in pierdere, chiar in decimare sa zicem, si ar fi refuzat dictatul (de catre Italia si Germania, in favoarea Ardealului) si mai devreme ultimatumul uniunei sovietice pentru Basarabia, este foarte adevarat ca altfel ar fi fost lucrurile astazi, cu totul altfel. Asta spune si Neagu Djuvara. Poate unii dintre noi n-am fi fost aici sa comentam (si drept sa spun nu-mi pasa, ca oricum n-as fi existat sa pot regreta acest lucru :), dar erau altii, si acestia erau altfel, si merita spus acest lucru. Ce am observat insa este ca multi oameni care chiar traiau pe vremea aceia (nu ca noi, mai tineri, nascuti mult dupa razboi), din generatia mai veche, nu sunt de acord, si chiar incearca sa justifice reactiile Romaniei fie la dictat, fie la ultimatum. Drept sa spun nu-mi face placere sa-i aud, ca imi place sa gandesc ca as fi reactionat altfel sa fiu la fata locului, sau sa fi avut eu influenta suficienta sa dirijez mersul lucrurilor pe vremea aceia, dar nu-mi place NICI sa-i judec, si sa-i facem SI pe ei „tradatori” prin asociere la gandirea respectiva care o consideram acum „lasitoasa”. Pe de alta parte, este gresit sa gandim ca am fost singurii care am predat teritoriu in celui de-al doilea razboi mondial fara lupte in anumite circumstante de grea incercare, si am o usoara indoiala in privinta acuzarilor de „tradare” facute astfel in mod „retrospectiv”, mai ales unora care deja sunt morti. Mi-a facut placere sa citesc articolul, si teoria ar fi buna si foarte normala: ca cine nu lupta pentru patrie se face tradator, dar hai sa luam totusi lucrurile in context, si in privinta asta trebuie mentionat ca NU am fost singurii care au capitulat fara lupta in anumite circumstante teribile. In afara de Romania, a fost Cehoslovacia (vis-a-vis de anexarea „Sudetenlandului” de catre Germania nazista la inceputul razboiului), au fost Republicele Baltice, Albania, si chiar guvernul Polonez care a dat ordin sa nu se opuna rezistenta cand a intrat armata rosie in 18 septembrie 1939. Mai putem mentiona Danemarca, care a luptat cam 2 ore, dupa care Regele Cristian X a dat ordin pentru predare, deoarece nazistii amenintau bombardarea Copenhagenului. In cazul Danemarcii, Churchill insusi a spus in februarie 1940 ca daca Danemarca nu poate rezista atacului German, el nu poate sa dea vina pe ea fiindca nici el nu poate sa-i ofere ajutor. Citez si eu din diverse cercetari care le-am facut pe net, dar nu cred ca se pot contesta aceste fapte. Cautati si voi si confirmati. Romania nu a fost, si nici nu este buricul pamantului cum ne place sa credem dese ori. Nu ma luati in nume de rau – aceste „studii comparative” a soartelor altor natiuni nu ma consoleaza cu nimic! Uitandu-ne in trecut, si judecand trecutul in ziua de azi (ce este foarte usor!), normal ca gandim, spunem, si suntem convinsi ca era preferabil sa pierdem 1/3 din populatia Romaniei, in lupta contra nazistilor, si/sau contra bolsevicilor, in lupte de APARARE contra odioasele „diktaturi” si „ultimatumuri”, pentru beneficiile care ne-ar fi adus aceste lupte ACUM, dupa o generatie, 2, 3 chiar, pentru demnitate, si pentru mandrie nationala. Pe de alta parte, am avut oportunitatea (si am luat-o, cu varf si indesat) de a ne razbuna eventual, in lupta, SI pe sovietici, SI pe unguri, SI pe nazisti, folosind pe unii contra celorlalti, dar si ei la randul lor, folosindu-ne pe noi, contra ceilalti. Ce alt popor a avut astfel de oportunitati? Nu vreau sa-l laud nici pe Antonescu, nici pe Regele Mihai, dar dintre cei 2, Antonescu merita si mai putina lauda daca ar fi laude de oferit, fiindca nu era un om cu viziune, un om politic. Greseala lui a fost sa mearga mai departe de Nistru, imbratisat de gat cu Hitler, cu cea mai mare armata (prost echipata, si prost inarmata!) a axului in afara doar de cea a Germaniei. Contra-exemplul cel bun este Mannerheim al Finlandiei, care in razboiul contra sovieticilor a atras nu numai simpatie, dar si voluntari din intreaga lume, si care dupa ce a castigat razboiul, si i-a izgonit pe sovietici, s-a oprit la granitele Finlandei. Chiar si asa daca ar fi facut Antonescu, era alta situatie, dar ramane toata discutia asta de „daca, daca, daca”, un joc de salon pana la urma, dar unul care merita, si este interesant. Totusi, tin sa mai spun odata, un fain articol Dl. Focsa, si un bun pretext pentru o discutie mai ampla despre istoria Romaniei. Am castigat cu totii ceva aici, si ma intereseaza ce parere aveti, si dvs. si ceilalti comentatori la ce am spus aici. Pace si voie buna, A.P.
Stii Andrei… Eu sunt de peste Prut si vad cedarea ca pe o tradare. Ce-ai spus tu cu Danemarca s.a. merge dar Romaniei, nu i s-a cerut capitulare sau ceva de genul asta, Romaniei i s-a cerut sa-si predea o parte din copiii ei. Si Ea ia predat si au avut o soarta groaznica acest copii. Toti cei care gandeau mai mult decat un dobitoc au fost ucisi, inchisi, deportati sau pur si simplu frânți. Toate pentru a obține o masă de oameni pentru a crea un popor nou – sovietic și se reușise. Eu cred că nu ar trebui să vă supărați voi cei din România pe noi că ne considerăm moldoveni. La cât de intens au ”lucrat” sovieticii aici și acest lucru este aproape o minune.
Ironia sortii: majoritatea „tradatorilor” au primit „pedeapsa cuvenita” de la comunisti, multi sfarsind prin inchisori in anii cincizeci.
Reblogged this on ROMÂNIA în imagini de ieri şi azi.
[…] [2] În ordine alfabetică: Petre Andrei, Constantin Angelescu, Constantin Argetoianu, Ernest Ballif, Aurelian Bentoiu, Mircea Canciov, Ion Christu, Mitiţă Constantinescu, Mihail Ghelmegeanu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Hortolomei, Ioan Ilcuşu, Ion Macovei, Gheorghe Mironescu, Radu Portocală, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Gheorghe Tătărescu, Florea Ţenescu (puteţi vedea fotografiile lor pe blogul lui Mădălin Focşa). […]