Un Om

Vreau să evoc în cele ce urmează un… Om. Şi, prin el, o epocă şi un spirit demult apuse.

Este vorba despre un mare bogătaş. Ba mai mult, e vorba despre un politician. Despre un aromân. Un machidon care a făcut şcoli şi biserici. Un personaj care a fost pentru mulţi lumina ochilor…  Nu, nu vă speriaţi, nu e vorba despre cineva în viaţă, şi orice asemănare cu personaje din prezent este condamnabilă! Deci, nu e vorba despre un om lipsit de maniere. Dimpotrivă, e vorba despre un adevărat gentleman, unul dintre frumoşii nobili din …La Belle Epoque.

Nu veţi găsi mai nimic despre el pe internet. Nici eu poate nu aflam de existenţa lui, dacă nu îmi pica în mână un vechi caiet, îngălbenit de patina timpului, care i-a aparţinut străbunicului meu. Sunt defapt două caiete. Au peste 100 ani vechime. Scrisul străbunicului meu, copil de ţărani amărâţi din Călugărenii podgoriei Dealul Mare, încă poate fi citit cu uşurinţă. Filele caietelor sunt subţiri, fine, aşa cum se făceau odinioară, înainte ca tăvălugul necioplirii sovietice să treacă şi peste nivelul calităţii oricărui produs de la noi. Iar caligrafia străbunicului, pe atunci elev de şcoală, este ordonată, şi dacă nu frumoasă, cel puţin cu un aer nobil. Sau aşa se vede prin timp…

Străbunicul meu, Constantin Anghelache (1895-1959), într-o fotografie din perioada interbelică

În ambele caiete este scris, de mână, cu cerneală neagră, albastră şi roşie, acelaşi text. Când a scris în primul caiet, străbunicul se afla în primul an de şcoală profesională, la vârsta de 14 ani. La vremea scrierii în cel de-al doilea caiet, avea 18 ani şi era proaspăt absolvent al Şcolii de meserii „Vasile Paapa” din Valea Boului, jud. Prahova. Şcoala fusese botezată cu numele întemeietorului, şi se vede treaba că fiecare boboc, dar şi fiecare absolvent, transcriau acest text într-un caiet curat, ca pe o Evanghelie sacră a şcolii pe care o începeau şi o terminau. Dar ce conţineau textele ? Două lucruri pe cât de sumbre, pe atât de emoţionante: un discurs omagial rostit la înmormântarea fondatorului şcolii, Vasile Gh. Paapa, precum şi… testamentul acestuia.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, să vedem cine a fost acest Vasile Gh. Paapa ? Născut în Bucureşti la 1819 dintr-un „machidon” venit din Epir şi o româncă, el a fost un norocos al vieţii, în sensul că a apărut pe lume într-o familie înstărită (cum erau mai toţi marii negustori armâni care se bejeniseră prin Europa după ce otomanii le distruseseră faimoasa capitală Moscopole). A primit bineînţeles o educaţie aleasă, copilăria şi tinereţea sa fiind suprapuse peste epoca renaşterii naţionale: Revolta lui Tudor, domniile pământene, Regulamentul Organic, Revoluţiile de la 1848, chestiunea Principatelor, etc. Tatăl său a făcut treptat o uriaşă avere – probabil din negustorie, astfel că familia sa ajunsese să deţină mai multe moşii în Teleorman, Giurgiu şi Prahova, precum şi case în Bucureşti. Imobilul Vasile Paapa de pe Calea Victoriei, ridicat după 1875 pe locul vechiului han al Castrişoaiei, se păstrează şi azi – e o clădire ce nu iese în evidenţă, cu un etaj, aflată pe colţ cu str.Doamnei, lipită de marele palat al Băncii Marmorosch-Blank, vizavi de Palatul Nifon.

Trimis la studii de inginerie în Franţa, Vasile s-a întors plin de elanul post-paşoptist al generaţiei sale, ocupând imediat posturi înalte în aparatul de stat, atât înainte cât şi după Unirea principatelor. A muncit în mai multe ministere (al lucrărilor publice, al cultelor, al instrucţiunii), ba chiar a ajuns primar al Capitalei pe vremea lui Cuza. Între timp însă, soarta a fost crudă cu el: şi-a pierdut, pe rând, întreaga familie: fraţi, surori, mamă, tată. Aşa se face că, în preajma morţii, fără alte rude, neînsurat şi fără copii, el ajunsese un caz rar de om complet singur.

Averea lui a tot crescut, în schimb… Era deci un om de vază, liber şi cu foarte mulţi bani. Însă ceea ce a decis să facă el cu viaţa şi averea lui, ar trebui să dea de gândit azi multora. A fondat şi întreţinut şcoli primare în toate satele de pe moşiile sale, gimnazii în Ploieşti şi Giurgiu, a făcut donaţii mari altor şcoli şi azile, fiind devotat trup şi suflet ideii de educaţie şi ridicare a maselor de ţărani la un nivel de trai mai bun. A ajutat elevi şi studenţi, văduve şi orfani, împărţindu-şi averea în stânga şi-n dreapta, dar nu oricum, ci mereu cu multă chibzuinţă, ştiind bine în ce anume investea.

Ca să înţelegem puţin cum se raportau contemporanii la faptele sale, şi ce însemna pe vremuri un boier cu adevărată nobleţe, care se purta cu supuşii săi ca şi un părinte, am să citez mai jos câteva fragmente din cuvântarea ţinută la înmormântarea sa de un prieten apropiat – rândurile fiind transcrise cu pioşenie de străbunicul meu, în caietul său:

[…] La moşia sa de la Valea Boului a înfiinţat în anul 1873 o şcoală model, înzestrată în modul cel mai complect, şi în care întreţine cu cheltuiala sa un număr de copii de săteni, afară de toţi aceia care puteau să vie şi să se folosească de cursurile predate cu cea mai mare regulă şi îngrijire. Cu clădirea, cu înzestrarea şi întreţinerea acestei şcoli, Vasile Paapa a cheltuit în timp de 10 ani mai mult de 100.000 lei. Nu numai judeţul Prahova, dar toate judeţele vecine trimiteau tineri la acest azil al învăţământului. Astfel, în timp de 10 ani, 2600 tineri datoresc lui Vasile Paapa binefacerile unui învăţământ serios, şi cei mai buni învăţători şi preoţi din acele judeţe sunt ieşiţi din şcoala fondată de dânsul. Cu clădirea şi înzestrarea bisericei, iarăş a cheltuit în anul 1870, 150.000 lei, şi ţinea serviciul cultului cu cheltuiala sa. El n’a voit ca aceste binefaceri să înceteze odată cu viaţa lui, ci moşia Valea Boului a dăruit’o întreagă bisericei şi şcoalei din acel sat, legând sătenilor în mijlocul cărora a trăit, învăţătura şi morala, lumina şi religia care sunt menite a face din ei cetăţeni luminaţi şi creştini buni. Pe lângă aceste fundaţiuni el a înfiinţat şcoli şi la celelalte moşii din Vlaşca şi Teleorman.

În „Şcoala pentru Învăţătura Poporului Român” – secţiunea centrală, a întreţinut 5 şcolari orfani spre a se forma învăţători. În „Şcoala Poporului” – secţiunea din Prahova, a întreţinut asemenea 5 copii spre a se face învăţători. În Seminarul Central a întreţinut asemenea 5 şcolari spre a se face preoţi de sate. Îmbrăcăminte şi cărţi la toţi copiii orfani, lemne, cărţi la împărţirea premiilor, burse pentru orfani, lumânări pentru biserici, haine preoţeşti, lefuri la învăţători şi cântăreţi – s’au dat cu cea mai mare plăcere de Vasile Paapa.

Nenumărate erau binefacerile pe care le răspândea împrejurul său. Vitele de la plug, la toţi ocuitorii din Valea Boului, precum şi din satele vecine, ereau cumpărate de Vasile Paapa. Ori de câte ori veneau la Vasile Paapa, văduvele sărace primeau de la dânsul hrană pentru un an de zile. Birurile şi alte dări, la locuitorii din sat, le plătea tot el. Botezuri, cununii, înmormântări la oameni fără de mijloace, se făceau tot de dânsul. Câte 10-15 fete sătence se înzestrau de Vasile Paapa. Pătimaşii de boale cronice se duceau de dânsul la Bucureşti, unde-i aşezau prin spitale. Toţi câţi sufereau de friguri găseau pe vindecătorul lor Vasile Paapa, care le dădea medicamente gratuite. Pentru câţi nenorociţi aruncaţi în închisoare nu s’a rugat el ca să li se uşureze pedeapsa !

Cine ar putea să le spuie pe toate în aceste momente dureroase ? Pe câţi alţi prigoniţi nu i’a apărat ? Mulţime peste mulţime de binefaceri… Să mărturisească mai cu seamă toţi aceia pe care boala şi sărăcia îi aduceau la uşa lui şi care niciodată nu se întorceau cu mâna goală şi cu inima îngheţată. Să mărturisească acea populaţie rurală pe care a iubit’o şi a uşurat’o în fapte bune şi adevăr. Vasile Paapa făcea bine fără sgomot, şi până la moarte aceste necurmate binefaceri n’au fost cunoscute decât de câţiva prieteni ai săi. […]

Mort departe de ţară, la Nisa, în 1884, Vasile Gh. Paapa şi-a făcut cu mare luciditate testamentul, în care prevedea importante sume de bani depuse în bănci, pentru ca din dobânzile lor să se întreţină permanent diverse activităţi caritabile. Veniturile moşiei principale, de la Valea Boului (zona Urlaţi) le destina pentru întreţinerea şcolii primare şi bisericii din sat, ambele făcute de el.  Suma obţinută din vânzarea unei vii o dona „şcolei de meserii din Ploieşti pentru desvoltarea ei şi încurajarea elevilor care se vor distinge„.

În sfârşit, averea mobilă, care era estimată la aproape 900.000 franci (sau lei, cursul leu-franc fiind pe atunci, se pare, 1:1), o împarte cu scrupulozitate în testament. Acesta s-a păstrat peste ani, şi sunt sigur că nu numai mâna străbunicului meu l-a transmis posterităţii. Dar eu scriu aici, numai din ce am citit cu ochii mei, în acele caiete scrise de el, la mai bine de un sfert de veac de la moartea lui Paapa. Astfel, cu 80.000 franci, el a lăsat prin testament să se construiască la Valea Boului o şcoală de meserii cu internat, care avea să ajungă celebră în tot judeţul şi nu numai. Anume la această şcoală a învăţat şi străbunicul meu în anii 1909-1914. Păstrez acasă diploma lui de absolvire din 1914, prin care era calificat (cu media 7,4) în meseria de fierar.

Alţi 50.000 franci, Paapa îi lăsa pentru a fi depuşi la bancă în vederea construirii unui observator astronomic. Alte sume le mai destina: trimiterii la studii în străinătate a anumitor tineri aleşi de el (inclusiv a unui bursier prin concurs, pentru a studia ingineria – care fusese şi specializarea sa); dotării unor fete premiante ale Azilului Elena Doamna din Bucureşti, dar şi a cinci fete sărace din Valea Boului; şcolii de meserii din Ploieşti; gimnaziului din Giurgiu; şcolii Sf.Ecaterina din Bucureşti; unor fete orfane din Urlaţi; construcţiei unei şcoli primare la Valea Călugărească. Ş.a.m.d. Deasemenea, el păstrează anumite sume de bani şi pentru oamenii cu care a lucrat, pe care ştie să-i răsplătească generos: preoţii şi învăţătorii din comună şi împrejurimi, servitorii de la conac, lucrătorii de la vie, arendaşii, bucătăreasa, îngrijitorul.  Nu uită nici de văduvele, orfanii şi săracii care ar veni la înmormântarea sa, şi dispune să li se împartă pe loc suma de 5.000 franci; până şi cheltuiala cu trimiterea acestor bani la toţi destinatarii, este prevăzută în testament !

Dar cea mai mare parte din avere (400.000 franci) Vasile Paapa a alocat-o, prevăzător, depunerii la bancă, pentru ca din dobânda ei anuală să se întreţină complet câte 20 elevi din sate mai depărtate, la internatul scolii de meserii din Valea Boului. Aceasta a devenit în scurtă vreme o şcoală-model, fiind pentru vremea sa foarte modernă. Curios să merg pe urmele străbunicului, am căutat zilele trecute satul Valea Boului şi celebra sa şcoală de meserii. Ce s-a ales azi din moştenirea scumpă lăsată de Vasile Paapa, veţi vedea mai jos.

Am aflat, aşadar, că şcoala nu mai funcţionează de mult, căci, ca orice lucru bun, care ridica ţărănimea către o condiţie mai înstărită, a fost distrusă probabil de comunişti… Nici măcar de numele satului nu s-au putut abţine să se atingă, el fiind schimbat prin decretul aberant din 1964 în …Valea Cricovului (!), deşi Cricovul trece prin multe alte localităţi, iar satul respectiv e aşezat mai mult pe valea pârâului Boului, afluent al Cricovului. Cine ar căuta, deci, azi, Şcoala „Vasile Gh.Paapa” de la Valea Boului ar trebui să aibă multă răbdare…

Ajuns într-un final la moşia Valea Boului, am constatat cu durere că ruina s-a aşternut peste clădirile vechii şcoli de meserii – aşa cum se vede şi în imaginile de mai jos. Totuşi, memoria locului nu a fost ştearsă definitiv, şi recent în centrul satului, lângă vechea şcoală primară făcută tot de el (care se dărăpănează şi ea), a apărut un bust al lui Vasile Paapa. Oare câţi din sătenii şi copiii de azi mai ştiu însă cine a fost el ? Din fericire, sus pe deal, ctitoria lui este în stare bună, iar în curtea îngrijită, la umbra copacilor, am găsit la apus de soare şi mormântul acestui mare şi bun boier al vremilor trecute… Odihnească-se în pace, în pământul pe care l-a slujit şi iubit cu devotament ! Pe oasele lui stă azi, chiar dacă noi nu ştim, firea bună a acestei Ţări, atâta cât a mai rămas…

Vechea şcoală de meserii „V.Paapa” – Valea Boului

 

Vila internatului – cu acoperişul distrus

 

Hala principală de lucru, în ruină

 

Bustul lui Vasile Paapa de lângă şcoala primară

 

Colac de fântână ce-l evocă pe binefăcătorul satului

Biserica lui V.Paapa din Valea Boului

Mormântul

Pisania bisericii

 

 

Adaug aici si paginile unui articol despre Vasile Paapa, dintr-o revista din anii ’60:

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

SAMSUNG

ACTUALIZARE 2021:

Recent am gasit la Biblioteca Academiei o fotografie foarte rara, ce reprezinta vila lui Vasile Paapa de la Valea Boului, ridicata candva in preajma Razboiului de Independenta, si devenita, probabil dupa moartea sa, locuinta directorului scolii de meserii. Cladirea, cu o alura foarte excentrica si romantica, evident ca nu mai exista azi… Interesanta si scena din prim-plan: sa se fi pregatit si mesteri pietrari aici ?

SAMSUNG

O nouă descoperire, august 2021: fotografia lui Vasile Paapa, din colecțiile Bibliotecii Naționale:

Publicitate