Feeds:
Articole
Comentarii
Anunțuri

Îngerul copiilor

Există pe lumea asta oameni deosebiţi, care trag de balanţa binelui, intr-atât încât spală poate şi multe din răutăţile lumii. Dumnezeu le ştie cel mai bine osteneala. Şi Dumnezeu îl ştie cu siguranţă şi pe neobositul medic chirurg Alexandru Pesamosca, pe care l-a chemat la El zilele acestea, să-l pună probabil alături de Îngerii cei adevăraţi din Ceruri…

 

O întreagă ţară a vorbit despre acest Om deosebit. Sute de oameni l-au petrecut pe ultimul drum. A fost cu adevărat un suflet unic. Şi astăzi, când cu durere am aflat de moartea lui prea târziu pentru a putea fi prezent la înmormântare, am simţit că a plecat dintre noi cineva încărcat cu munţi de recunoştinţă, cum nu cred să mai fi plecat de aici nimeni, în ultimele decenii.
S-a spus că marele chirurg a făcut în cei 81 ani de viaţă peste 45.000 operaţii, şi că a salvat de la moarte sau invaliditate mii de copii. Şi eu am fost unul dintre ei !
Fără el, viaţa mea s-ar fi oprit… înainte de acel însângerat decembrie 1989. Nu pot descrie ceea ce am simţit, când azi am aflat că s-a dus, iar eu tocmai mă gândisem la dânsul cu ceva ore înainte, fără să ştiu…
Amintirile mele legate de profesorul Pesamosca nu se pot dezlipi de cele legate de mama. Crizele de durere din miez de noapte pe la 6-7-8 ani… Un şcolar de 9 ani, speriat şi timid, internat în toamna lui 89 la vestitul spital bucureştean Budimex, departe de părinţi, care nu puteau fi mereu prezenţi… Poezia scrisă mamei în clipele de singurătate şi dor… Apoi camera de la reanimare, suferinţele văzute la tot pasul în spital… Externarea în ajunul izbucnirii revoltei din 21 decembrie… Controalele dureroase ce-au urmat… În sfârşit verdictul minunat al deplinei însănătoşiri…
Amintirile şi mai ales emoţiile, uneori se lasă greu trasnmise; nu pot scrie mai mult, aşa că am să mă rezum la a cita, din presa acestor zile, cuvintele profesorului:
„Eu nu mai am ce sa astept. M-am pregatit demult pentru Judecata de Apoi. Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau intr-un fel pe care mi-e greu sa-l descriu. Cam toti aveau aceeasi reactie. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta. Si mila, cu zambetul ala imi cereau toata mila din lume. Cum sa nu te tulbure imaginea asta? Si totusi, n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie.”

Celor ce vor să afle mai multe despre acest Om, le recomand să citească/vizioneze şi:

„Tata Pesi – îngerul copiilor” (Formula As)

„Doctorul fără de arginţi” (Ziarul Timpul)

„Chirurgul care a renunţat la lume” (Lumea Credinţei)

Impact mai mare, mesaj care ajunge mai rapid la trecători !

Creat acum, la 70 ani de la marile încleştări de la Prut, în care au murit eroi pentru Basarabia, pentru Ţară şi pentru Rege. Versiunea tiff a imaginilor, pentru imprimare, o trimit oricui mă contactează: madalin.focsa@gmail.com

Model imprimeu faţă-spate

Mi-am înscris blogul la un concurs numit Blog pentru Basarabia, în cadrul campaniei „365 zile pentru Basarabia”. Se apropie 16 Mai 2012, când comemorăm două veacuri de la una din tragediile neamului românesc. Puteţi să vă înscrieţi şi voi, cei pasionaţi de subiectul „Basarabia”: http://www.blog-pentru-basarabia.ro

Un Om

Vreau să evoc în cele ce urmează un… Om. Şi, prin el, o epocă şi un spirit demult apuse.

Este vorba despre un mare bogătaş. Ba mai mult, e vorba despre un politician. Despre un aromân. Un machidon care a făcut şcoli şi biserici. Un personaj care a fost pentru mulţi lumina ochilor…  Nu, nu vă speriaţi, nu e vorba despre cineva în viaţă, şi orice asemănare cu personaje din prezent este condamnabilă! Deci, nu e vorba despre un om lipsit de maniere. Dimpotrivă, e vorba despre un adevărat gentleman, unul dintre frumoşii nobili din …La Belle Epoque.

Nu veţi găsi mai nimic despre el pe internet. Nici eu poate nu aflam de existenţa lui, dacă nu îmi pica în mână un vechi caiet, îngălbenit de patina timpului, care i-a aparţinut străbunicului meu. Sunt defapt două caiete. Au peste 100 ani vechime. Scrisul străbunicului meu, copil de ţărani amărâţi din Călugărenii podgoriei Dealul Mare, încă poate fi citit cu uşurinţă. Filele caietelor sunt subţiri, fine, aşa cum se făceau odinioară, înainte ca tăvălugul necioplirii sovietice să treacă şi peste nivelul calităţii oricărui produs de la noi. Iar caligrafia străbunicului, pe atunci elev de şcoală, este ordonată, şi dacă nu frumoasă, cel puţin cu un aer nobil. Sau aşa se vede prin timp… Citește în continuare »

Anul acesta s-au împlinit, la 10 Mai, 130 ani de la încoronarea regelui Carol I şi a reginei Elisabeta ca suverani ai Regatului României. Şi, cum Majestatea Sa Regele Mihai împlineşte tot în 2011 o venerabilă vârstă, ziua de 10 Mai a fost anul acesta cu adevărat o sărbătoare.
Pe lângă faptul că 10 Mai 1877 este Ziua Independenţei de stat a României (încă neoficializată ca sărbătoare legală, deşi în lume 99% dintre statele independente îşi onorează oficial ziua independenţei de stat !!!), s-au adăugat deci anul acesta şi două prilejuri suplimentare de a serba 10 Mai: amintirea încoronării celui mai mare om de stat pe care l-a avut Ţara, precum şi omagierea celui mai mare om de stat pe care îl are în prezent (deşi nu-l preţuieşte îndeajuns).

Cu modestia şi demnitatea ce-l caracterizează, Majestatea Sa a fost prezent în ziua de 10 Mai la statuia ecvestră a regelui Carol I din Piaţa Palatului, unde a depus o coroană de flori. Apoi suita a mers la Muzeul Naţional de Istorie, unde a avut loc lansarea unui superb album omagial dedicat Regelui Mihai. Iată aici câteva imagini din 10 Mai 2011.
În ce mă priveşte, am şi eu un modest cadou pentru toţi cei care simt româneşte şi sunt devotaţi Majestăţii Sale. Este un model de tricou cu mesaj de atitudine, pe care l-am creat special pentru acest an şi l-am purtat pe 10 Mai (fiind chiar văzut şi apreciat de Alteţa Sa Principesa Margareta).

Celor ce vor să îşi imprime acest model de tricou şi să-l poarte în cât mai multe ocazii pe parcursul acestui an, pentru a populariza ideea, le pot oferi fişierele în format TIF, la rezoluţie mare; contact: madalin.focsa@gmail.com, 0722.560566

La adresa aceasta se găseşte o listă cu nume de localităţi. E defapt decretul odios din 1964 prin care s-a şters memoria locurilor şi diversitatea toponimică a localităţilor din România.

Mulţi dintre români îşi pot găsi aici vechea denumire autentică a satului natal, care chiar dacă suna uneori nepotrivit, spunea ceva anume despre acel loc.

Un celebru exemplu este schimbarea denumirii unui sat din Banat, din Valea Boului în Păltinişul. Lăsând la o parte faptul că în zonă nici nu creşteau paltini, politrucii marxişti cărora le puţea tot ce suna mai ţărănesc şi mai autentic au şters de pe hartă un nume care vorbea despre continuitatea poporului român acolo timp de două milenii. Cum aşa ? Simplu: pe locul satului „Valea Boului” fusese atestată în antichitate aşezarea romană …”Caput Bubalis” !!!

În spatele acelor vechi denumiri, păstrate de secole, se ascundeau întregi poveşti. Azi, acele localităţi sunt depersonalizate, căci memoria li s-a şters printr-un simplu decret de tip stalinist, aflat şi azi în vigoare !

Avem datoria să ne recuperăm trecutul, cultura şi tradiţiile. Fără ele suntem NIMENI. Denumirea unei localităţi se poate schimba inclusiv printr-o iniţiativă a localnicilor care să ducă la un referendum local, ce este apoi automat avizat de parlament (cel care votează legile de schimbare a numelor de localităţi). Fiecare dintre noi poate face acest pas în satul sau oraşul său. SUCCES !

P.S. Şi credeţi-mă, dacă localitatea mea ar fi avut iniţial cel mai caraghios nume posibil, dar care spunea povestea întemeierii sale, eu m-aş fi luptat să declanşez revenirea la acel nume autentic ! Din fericire, de Câmpina nu s-au legat; oraşul îşi poartă numele de cel puţin 5 veacuri 🙂