Mi-a picat în mână acum câteva zile un mic pliant din care am aflat despre canonizarea, pe 10 Mai anul acesta, a unui ţăran năsăudean care a trăit pe vremea habsburgilor. M-a impresionat povestea lui, şi cred că merită să v-o împărtăşesc şi vouă…
Suntem în anul domnului 1763, pe valea Sălăuţei, între munţii Rodnei şi cei ai Ţibleşului. Acum (2008), pe acolo trece şoseaua spre Maramureş, şi celebra cale ferată Salva-Vişeu. La 1763, zona făcea parte din principatul Transilvaniei aflat de mai multă vreme sub domintaţia Imperiului Habsburgic, care impusese guvernatori, ce administrau în numele monarhului habsburg. În anul de care vorbim, celebra împărăteasă Maria Tereza, ajunsă la vârsta de 46 de ani (din care jumătate îi petrecuse deja la cârma imperiului), numise de un an de zile ca guvernator în Transilvania pe generalul de tristă amintire Adolf von Buccow. Începuseră cele mai negre vremuri pentru românii ardeleni, care erau din ce în ce mai presaţi să treacă la religia greco-catolică (Uniaţie).
Peste Carpaţi, principatele româneşti se lungeau alene în molcomele domnii fanariote: în Moldova era Grigore Callimachi, iar în Muntenia era Constantin Racoviţă.
În Ardeal, începuseră înrolările în regimentele de graniţă formate de habsburgi (fâşia strategică Militärgrenze /Graniţa Militară, creată la venirea lui Buccow). Regimentele de grăniceri erau 7 în total, desfăşurate pe la poalele Carpaţilor, către frontiera cu sus-numitele principate: din Mărginimea Sibiului şi până în Ţara Năsăudului se înşirau 5 regimente de infanterie (2 româneşti şi 3 secuieşti) şi 2 de cavalerie (Husarii secui şi români la Sf.Gheorghe + Dragonii români la Năsăud). Acesta era pe scurt cadrul anului 1763.
Graniţa Militară Năsăudeană era o zonă militarizată, cu regim special, şi cuprindea la început 21 de sate, apoi 44. Cu un an în urmă, fruntaşi ai satelor româneşti de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare fuseseră să negocieze la Viena intrarea comunităţilor lor în zona militarizată. Delegaţia îl avea în frunte pe moş Tănase Todoran, în vârstă de …103 ani ! Dar, bineînţeles că s-au întors de acolo cu promisiuni ce apoi au fost uitate. Apoi, năsăudenii au înţeles că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolicism, şi mai ales că nu se va respecta promisiunea ridicării iobăgiei. Revolta începea să mocnească…
Totuşi, în ziua de 10 Mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La Mocirlă„, autorităţile organizaseră sfinţirea drapelului de luptă şi depunerea jurământului de către 9 companii de grăniceri, nou înfiinţate. Erau de faţă chiar temutul general von Buccow cu suita sa, împreună cu episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764). În momentul în care cele două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri erau înşirate pentru solemnitate, s-a întâmplat un lucru neprevăzut în „program”: în faţă a ieşit călare bătrânul Tănase Todoran, şi, în liniştea încordată a momentului, a rostit feciorilor o cuvântare apăsată. Datorită arhivelor păstrate, ni s-au transmis până azi exact cuvintele rostite de el în acea dimineaţă:
De doi ani suntem cătane, adecă grăniceri şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce ? Ca să fim robi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba ? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege (religia ortodoxă, n.a.) să ni-o ciufulească tisturile (ofiţerimea, n.a.) ! Jos cu armele ! Alungaţi afară păgânii dintre hotarele noastre ! Auziţi, creştini: numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci nu, odată cu capul ! Ce dă gubernia şi cancelaria din Beciu (Viena, n.a.) e nimica, îs minciuni goale de azi până mâine !
Mişcaţi de cuvintele bătrânului, despre care toţi ştiau că fusese „cătană împărătească”, soldaţii au refuzat să mai depună jurământul militar, au aruncat cu puştile de pământ şi, iritaţi de ameninţările oficialilor, s-au revoltat împreună cu mulţimea prezentă la festivitate. Protopopul greco-catolic din Năsăud a încercat să potolească spiritele, dar asta i-a înfuriat şi mai tare pe cei revoltaţi din rândurile soldaţilor. Nici generalul Buccow n-a reuşit să stăvilească furia românilor înşelaţi, astfel că a fugit, urmat de episcopul Blajului.
Urmările au fost, bineînţeles, foarte dure. Peste numai şase luni, la 12 noiembrie, a fost emisă sentinţa prin care capii revoltei erau condamnaţi la moarte. În ziua următoare, 13 noiembrie 1763, pe acelaşi loc unde avusese loc revolta din mai, Tănase Todoran din Bichigiu, în vârstă de 104 ani, a fost executat prin tragere pe roată. Împreună cu el au fost spânzuraţi alţi trei ţărani: Vasile Dumitru din Mocod, Manu Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Alţi 15 ţărani au fost „graţiaţi”, ei trebuind să treacă în schimb, de 10 ori în sus şi de 10 ori în jos printre loviturile de vergi a 300 de soldaţi. Ceea ce însemna tot moarte sigură…
După ce au fost martirizaţi în acest fel, trupurile celor patru au stat înfipte în pari, la poarta caselor fiecăruia, îngrozind lumea din cele patru sate şi din toată zona. Dar asta nu a făcut decât să îndârjească sufletele românilor ardeleni. Moş Tănase Todoran a trecut în nemurirea cântecelor locului, după cum sună una dintre baladele din Ţara Năsăudului:
„Nu vă daţi feciori cătane
Asta v-o spune de-un an
Moşul vostru Todoran
În pământ de m-or băga
Nu mă las de legea mea
Asta-i legea lui Hristos:
Sloboziţi puştile jos!…”
Şi, pentru că nimeni nu putea uita, peste doar 21 ani, când „feciorii” ce se revoltaseră atunci ajungeau în puterea vârstei, Ardealul avea să fie zguduit de marea răscoală a lui Horea…
Nici urmaşii din veacurile următoare nu l-au uitat. Latinistul George Bariţ, membru al Şcolii Ardelene, scria: „Umbra ta, Todorane, să-i înveţe pe toţi daco-romanii a cunoaşte ce este constanţa şi perseverenţa şi ce înseamnă să aibă cineva caracter în orice poziţie socială s-ar afla”.
Astfel că, peste veacuri, Moş Tănase a devenit un sfânt în conştiinţa oamenilor locului. Azi, îl sărbătorim în calendar (împreună cu cei trei tovarăşi de martiriu) pe 12 noiembrie – data la care i s-a pronunţat sentinţa de condamnare.
Ce este curios, este faptul că atât generalul von Buccow, cât şi episcopul unit Aron au murit la doar un an după executarea celor patru năsăudeni…
Bineînţeles, viaţa lui Todoran ar putea fi subiect de carte şi film. O carte chiar s-a scris: ,,Tănase Todoran, martir al neamului şi Bisericii noastre”, autor Paul Ersilian Roşca, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008.
Ca de obicei, esti o enciclopedie istorica demna de lauda! Bravo. Un articol foarte reusit si despre un subiect lasat in paragina din pacate de manuale.
Super dragut articlo.
Cam asa sunt toti din neamul Todoran si asa ar trebui sa fie toti ROMANII
Rasfoind blogul tau, constat ca nu iubesti numai natura, muntele, drumetia…
M-ai surprins cu istorioara de mai sus care mi-a placut, dar constat ca esti un tip plurivalent, cu idei si conceptii familiare mie, fapt ce ma determina sa-ti
„iau la purecat” blogul.
Presupun ca nu o sa te deranjeze, nu?!!!!!!!
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/valeria-peter-predescu-cantecul-lui-tanase-todoran
Doamne ajuta!